Reflecția 162
intentii, ci si o serie de ' ' actiuni. Necazurile noastre cele mai profunde dispar cand ne concentram asupra trairii in prezent. Potrivit filozofiei tao, maleabilitatea este echivalentul vietii. Corpurile intepenesc atunci cand mor. Copacii care se usuca sunt taiati.
Prin urmare, duritatea inseamna moarte, iar flexibilitatea este viata. ' Cand inimile ni se intaresc, cand parti din noi sunt blocate si pline cu emotii neprocesate, suntem nevoiti ' ' ' sa le frangem. Copacii sunt taiati, trupurile putrezesc. Duritatea poate dura doar pentru o vreme. Creierul are un mecanism prin care se concentreaza asupra celei mai severe dureri și le blocheaza pe toate celelalte.
Se concentreaza asupra celei mai mari greutati si ne obliga sa ii facem fata. Chiar daca ni se ' ' ' pare ca atenuam toate celelalte dureri concentrandu ne asupra uneia, nu facem asta. Doar avansam pe calea deschiderii de sine. Ceea ce ai de facut nu e sa te desprinzi de un lucru, ci sa accepfi ca deja a plecat din viata ta. Uneori pierdem controlul și trebuie sa gasim bucurie și in haos -chiar daca este dificil.
Haosul nu dureaza la nesfarțit. Continua doar atat timp cat ne opunem. Atat timp cat luptam. Atat timp, cat vrem sa controlam. Atat timp cat nu acceptam ca ceva deja a plecat din viata noastra.
75 ESTI O CARTE DE ' POVESTIRI, NU UN ROMAN Cine ai fast 1n trecut nu trebuie sa-ti afecteze ' devenirea. Adesea ne 1ncetinim evalutia, legandu-ne felul de a fi din trecut de imaginea persaanei care credem ca trebuie sa devenim. Nu putem praiecta a traiectarie pentru viitarul nastru fara sa avem in vedere ce ar avea sens pentru eel care am fast. Mi-am dat seama de acest lucru cand am pus cap la cap trei abiceiuri pe care le-am abservat la mine și la aameni in general. A In primul rand, cream prableme acola uncle ele nu exista.
De parca trebuie sa depășim anumite abstacale pentru ca viata naastra sa aiba sens. Fericirea este a alegere pe care trebuie s-a facem in mod canștient; altfel ne-am crea realitatea pe care subconștient credem ca o meritam. Nu pentru ca presupunem ca felul nostru de a fi merita asta, ci din cauza ca, undeva pe parcurs, am fost conditionati de alti oameni (și de propriile noastre presupuneri) sa consideram ca am fi doar atat de buni cat s-a spus despre noi. In al doilea rand, evitam lucrurile ,,prea" aproape de perfectiune. Daca sunt astfel, le distrugem, mental sau altfel.
A In al treilea rand, rezumam lucrurile in capul nostru. Ori de cate ori suntem pe cale sa facem o alegere (legata de orice), ne spunem in minte cum ar suna: ,,A absolvit facultatea și a inceput acest job la 20 de ani .. " -sau orice altceva. De parca deciziile noastre pot fi acceptabile doar daca sunt formulate corect și daca vor continua sa sune corect de-a lungul timpului, indiferent daca sunt sau nu potrivite pentru cum suntem in acel moment. Dar.